ÎncotRO

Jurnalismul, încotRO?

INTERVIU. Nu doar ucrainenii fug din calea războiului ruso-ucrainean

Războiul, ca nicio altă activitate, aduce multă suferință, neliniște și incertitudine acolo unde el se desfășoară și, chiar dacă nu se desfășoară pe teritoriul unde tu te afli, dacă unul dintre beligeranți este statul al cărui cetățean ești, s-ar putea să îți transmită sentimente de neliniște.

Pe lângă ucrainenii care fug din calea dronelor, rachetelor sau gloanțelor, neliniște simt și unii cetățeni ruși care, în urma sancțiunilor pe care Rusia le resimte în fiecare zi, nu mai prea pot călători în Europa, sau călătoresc destul de greu și, nu în cele din urmă, se lovesc de eticheta pe care unele persoane le-o atribuie, mai mult sau mai puțin, în mod justificat.

Jucându-mă jocul Counter-Strike, am cunoscut o persoană care a spus că locuiește în Turcia. Sesizând că accentul acesteia când vorbește engleză nu este unul pe care îl are o persoană de naționalitate turcă, am întrebat de unde este, iar persoana mi-a răspuns că este din Rusia. În acel moment am rugat-o să-mi ofere un interviu după meci, drept urmare, am intrat pe platforma de comunicare sincronă TeamSpeak, iar interviul a decurs foarte plăcut, scopul țintit fiind atins cu brio.

Cum te cheamă și ce te-a făcut să pleci din Rusia?

Mă numesc Oleg și am plecat din Rusia din cauza fricii de război. Chiar dacă războiul nu este pe teritoriul nostru, poți fi chemat oricând să-ți servești țara, iar tu nu te poți opune.

Când ai plecat din Rusia și de ce ai ales Turcia?

Am plecat din Rusia de peste trei ani, imediat după ce a început războiul, iar motivul pentru care am ales Turcia este legat, cel mai sincer, de modul în care am putut, ca cetățean rus, să obțin o viză de rezidență, să nu fiu nevoit să mă întorc în Rusia.

Locuiești singur sau locuiești cu prietenii cu care te jucai Counter-Strike și vorbeai în rusă?

Nu locuiesc cu prietenii mei. Prietenii mei locuiesc în Rusia. Eu locuiesc cu fratele meu mai mic. Prietenii mei nu își permit să vină să locuiască aici pentru că nu au bani strânși. Eu am niște economii și îmi mai trimit părinții, iar aici încerc să cheltui puțin bani, de aceea nici nu am o bună conexiune la internet.

Dacă războiul se va încheia în viitorul apropiat, plănuiești să te reîntorci în Rusia?

Nu, nu m-aș întoarce în Rusia. Chiar dacă războiul s-ar încheia, din cauza faptului că am fugit de război, de datoria pe care conducerea spune c-o avem noi, rușii, pentru țară, cred că aș avea probleme serioase cu legea. Acesta este motivul pentru care nu vreau să mă întorc în Rusia acum și nici în viitorul apropiat, chiar dacă războiul se încheie.

Atunci, dacă ai această teamă, nu ai și o teamă legată de faptul că părinții tăi ar putea fi trași la răspundere pentru tine?

(Aici intervievatul începe să râde, la care răspunde) Nu, nu li se întâmplă nimic acum. Regimul nu este chiar atât de opresiv încât să-i tragă la răspundere pentru faptul că eu și fratele meu am plecat din Rusia după începerea războiului.

Cum este relația cu fratele tău, cum vă înțelegeți?

Ne înțelegem bine. Având în vedere că el este și mai mic, cumva, reușim să ne gospodărim împreună. La 19 ani, câți are el, nici eu nu mă stresam de prea multe lucruri. Bine, nu mă stresez nici acum, la 29 de ani, dar este o diferență de vârstă considerabilă între noi.

Care este opinia ta cu privire la războiul ruso-ucrainean?

Nu doresc să răspund la această întrebare. Consider că părerea mea despre război trebuie să rămână confidențială, prin urmare, nu ți-o pot spune în acest interviu. Uneori este mai bine să spui că nu dorești să vorbești pe respectivul subiect decât să spui ceva care poate fi interpretat într-un fel sau altul sau folosit împotriva ta cândva.

La început mi-ai spus numele tău. Dorești să-l anonimizez în interviu?

Îți mulțumesc pentru faptul că m-ai întrebat. Nu, nu mi-aș dori să-mi menționezi numele meu în interviu. Aș fi bucuros dacă mi-ai anonimiza numele. Știi tu, poate interviul ajunge să fie publicat undeva și nu vreau ca numele meu, chiar dacă este vorba despre prenume, să ajungă la cine nu trebuie.

Ai vorbit vreodată cu prietenii tăi din Rusia dacă le este frică de război?

Da, am vorbit de mai multe ori. Chiar cu prietenii cu care mă jucam Counter-Strike în timp ce te-am cunoscut pe tine. Nu le este frică de război deloc, beau multă Beluga și atunci devin cei mai curajoși oameni. Aș mai bea și eu Beluga, dar aici nu găsesc.

În încheiere, cum crezi că se va sfârși acest război?

Din nou, prefer să nu mă exprim. Aș vrea ca dorințele și părerile mele în ceea ce privește războiul să le păstrez doar pentru mine.

 

Foto: EPTHINKTANK

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *