Obiceiul „crailor” din Vaideeni, un sat aflat în zona de Nord-Vest a județului Vâlcea. Locuitorii din Vaideeni au preluat Obiceiul „crailor” din Ardeal, de unde se trag ungurenii veniți în sat cu doar câteva secole în urmă.
Vaideeni este o comunitate situată în Oltenia de Sub Munte și este compusă din descendenții familiilor locului, care erau originare din Țara Românească, și din descendenții familiilor care au sosit aici în urmă cu câteva secole, fiind originare din Transilvania. Vai de Ei – Rumâni era cătunul în care locuiau oamenii locului, cei din Țara Românească, iar Vai de Ei – Ungureni era cătunul format de către ungurenii veniți din județe precum Alba, Hunedoara sau Sibiu, care erau crescători de animale.
Numele de Cioranu, Jinaru sau Vinereanu sunt doar trei nume pe care le regăsim printre descendenții familiilor sosite din Transilvania, acestea reprezentând satele de unde proveneau respectivele familii: Cioara, Jina sau Vinerea. În schimb, numele Cîndea îl regăsim printre descendenții rumânilor care se aflau în sat la sosirea ungurenilor, aceștia fiind originari din cătunul Cîndoi.
Rumânii locuiau, în sensul de curgere al râului Luncavăț, pe partea dreaptă, iar ungurenii s-au stabilit, în majoritatea lor, pe partea stângă, pe dealurile din jurul cătunului rumânilor. Datorită faptului că aceștia veneau dintr-un ținut care la un moment dat a aparținut Regatului Ungariei sau Imperiului Austriac / Habsburgic, aceștia au primit denumirea de ungureni, aceasta păstrându-se până în prezent.
Obiceiul „crailor” este o tradiție veche de secole. În prima zi a Crăciunului, cinci tineri merg „cu craii” prin sat, jucând o scenetă în care sunt prezente cinci personaje: cei trei magi, Irod și Îngerul lui Dumnezeu. Fiecare personaj are propriul text și multiple replici.
Vechiul obicei din Vaideeni a fost chiar interzis la un moment dat, când libertatea de exprimare era considerată a fi „o uneltire împotriva patriei”, iar în prezent nu sunt mulți cunoscători ai acestuia. Copiii satului se organizează și colindă prin case punând în joc sceneta „crailor”, ceea ce oferă speranța că obiceiul „crailor” nu va fi dat uitării. Obiceiul a fost adus, precum multe alte tradiții, odată cu venirea ungurenilor din Transilvania, iar acesta a fost păstrat până în prezent.





Leave a Reply